La ultima intalnire a piparilor, doctorul Alguhan mi-a oferit un pachet de tutun de pipa turcesc care, potrivit prezentarii, este facut din cele mai bune tabacuri locale. De asemenea, domnia sa m-a avertizat cu privire la mirosul pe care respectivul produs il lasa in camera. Fiind mare amator de astfel de noutati nu am rezistat sa nu fumez tutunul asta si iata ca abia la terminarea pachetului m-am invrednicit sa postez un review.
Distinsi pipari, este un tutun exceptional, cu o combinatie teribila de orientale, yenije dupa spusele lui Algu, cu o savoare speciala si cu satisfactii pe masura. Este adevarat ca la deschiderea pachetului te loveste mirosul de fructe fermentate sau, ca sa fiu mai clar, de tuica de pruna; este adevarat ca in camera nu lasa un miros tocmai placut, dar toate astea nici nu mai conteaza dupa ce fumezi o pipa. Gustul este unul discret, de prajitura de visine, acompaniat de o usoara tenta taninoasa, cu accese de Cabernet Sovignon, laptos si foarte usor. Desi continutul de nicotina este unul mediu spre ridicat, nu produce discomfort, transpiratii reci si alte marafeturi, ci doar placerea pura a unei fumate cu totul si cu totul deosebite. L-am incercat in diferite situatii, de la munca la birou, la excursiile la tara, si totdeauna s-a comportat extrem de bine. Nu necesita atentie deosebita, putand fi fumat la fel de bine mai umed sau uscat. Lasa o cenusa gri, fara fire nearse si, in ciuda aromei, nu imbacseste pipa. Ce sa mai, o reala si foarte placuta surpriza.